Povestea bojdeucii lui Ion Creangă, cumpărată pe 50 de galbeni, prima casă memorială din România: s-a sfințit în ziua de Florii a anului 1918 VIDEO
0În aprilie 1918, în zi de mare sărbătoare pentru creștini, Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România.
În ziua de Florii, 15 aprilie 1918, în prezența unui număr important de cetățeni, locuitori ai Iașului și studenți, a avut loc sfințirea bojdeucii lui Ion Creangă de către preotul G.I. Niculea.
Căsuța „cu trei odăi, acoperită cu stuh, și în ogradă fântână” a fost construită în anul 1842 de Constantin Vasiliu, ajungând, apoi, de la proprietar la proprietar, la Maria Ștefăniu. Aceasta, nelocuind-o, a închiriat-o familiei Vartic, iar la 10 iulie 1872, Ion Creangă împreună cu fiul său, Constantin, s-au mutat la bojdeucă, ocupând camera din dreapta.
Ion Creangă a cumpărat bojdeuca în vara anului 1879, printr-un „Act de vecinică vânzare“, de la Maria Ștefăniu (căsătorită Ciogole), pe 50 de galbeni austrieci, pe numele Tincăi Vartic, el semnând doar ca martor la tranzacție. După moartea sa, în casă a rămas Tinca Vartic, femeia mai tânără cu vreo 15-16 ani decât el, care a stat la căpătâiul său până în ultima clipă.
La jumătatea anului 1890, Tinca Vartic s-a căsătorit cu Constantin Deliu, megieș din Țicău, și a locuit în casa soțului, din strada Dochia nr. 11, la distanță de câteva ulițe. Bojdeuca a rămas nelocuită începând cu 1890, ajungând într-o stare de totală ruinare.
După moartea Tincăi Vartic, bojdeuca a rămas a lui Constantin Deliu, care propune, în 1915, Primăriei ieșene să cumpere casa.
Așa se face că Bojdeuca a fost cumpărată la 20 noiembrie 1917, de către Comitetul „Ion Creangă”, în aceeași zi făcându-se donația imobilului către Universitatea din Iași, conform volumului „Bojdeuca „Ion Creangă”. Din istoria primului muzeu literar din România“, semnat de muzeograful Iulian Pruteanu-Isăcescu.
Primul muzeu literar din România a costat 11.331,95 lei. Așa cum scria „Gazeta Transilvaniei” din iulie 1915, „s-a luat inițiativa de a se restaura faimosul bordei din dealul Scăricicăi, în care a sălășluit pe vremuri marele povestitor”, iar „meritul îi revine d-lui I. Mitru, directorul Școlii Normale «Vasile Lupu», care vizitând cu profesorii și elevii școlii, bordeiul lui Creangă, a avut inspirația de a aduna un fond de o mie lei, cu care să se poată restaura bojdeuca. Odată restaurată se va consolida și terenul, pe care se află clădită bojdeuca, în așa fel ca apele ce se scurg să nu o surpe din nou. În același timp, se va pune și o placă comemorativă care să arate generațiilor viitoare că în acest palat țărănesc a locuit minunatul povestitor Ion Creangă”.
Aceste fonduri au fost predate Comitetului „Ion Creangă”, înființat la 29 octombrie 1917, care avea „de scop, în primul loc, reclădirea bojdeucei lui Creangă, cum apoi alte măsuri, pentru perpetuarea numelui și a operei sale”.
În ziua de Florii, 15 aprilie 1918, în prezența unui număr important de cetățeni, locuitori ai Iașului și studenți, a avut loc sfințirea de către preotul G.I. Niculea a clădirii restaurate a bojdeucii lui Ion Creangă. În încheierea ceremoniei de predare a bojdeucii către Universitate, vechiul comitet s-a constituit în Societatea „Ion Creangă”, cu scopul de a edita scrierile lui Creangă și de a veghea asupra bunei întrețineri a Muzeului „Ion Creangă”.
După restaurarea din 1918, bojdeuca a devenit muzeu, în administrarea Universității din Iași, transformându-se într-un loc de pelerinaj pentru cei care doreau să vadă casa în care a locuit scriitorul.
De-a lungul timpului, casa lui Ion Creangă a trecut prin mai multe etape de restaurare.
Spre finalul anului 1936, în paginile revistei „Ilustrațiunea română”, la rubrica Aspecte ieșene, C.L. semnează articolul „Pe unde a trăit Ion Creangă“, povestind o vizită la „căsuța scundă, unde a trăit și a închegat atâtea fermecătoare povestiri glumețul Ionică de la Humulești. (…) De cum ai deschis poarta și ai pășit pe cărăruia pietruită ce se strecoară printre straturile de flori, un câine se repede, dând de veste celui însărcinat cu paza acestei căsuțe declarată monument istoric, că au sosit vizitatori. În fundul grădinei în vale, abia se distinge printre răzoarele de flori abundente, căsuța joasă, acoperită cu șindrilă și cu ferestrele larg deschise. Cum ai intrat în această umilă «bojdeucă» te cuprinde un sentiment nelămurit de evlavie și calci în vârful degetelor, încet ca într-o biserică, cercetând cu ochii cele din jur. Aici a dormit Creangă, la această masă a stat Eminescu, pe aici s-au preumblat Maiorescu, Panu sau alți maeștri din nemuritoarea «Junime» de odinioară. În mijloc un antrețel (tindă) cu două uși. În stânga e camera ce servea de salon, și de unde te privește zâmbind un bust din ghips, al autorului «Amintirilor din copilărie». De jur împrejurul pereților sunt înșirate toate operele lui, fie în ediții vechi, fie postume; iar în camera din dreapta, un pat acoperit cu lăicere de lână țărănești, în culori pale, presărate cu naftalină. Într-un colț, un dulăpior simplu iar deasupra lui un sfeșnic de alamă, ce strălucește în bătaia soarelui, ce se strecoară pe fereastră, ca o linie aurie. (…) Lângă pat o masă încărcată cu rechizitele de scris: o călimară, o nisiparniță de lemn, cu care se așternea nisip pe slovele proaspăt scrise, ținând loc de sugativă, o scrumieră și un sfeșnic de lemn cu lumânarea stinsă în el. La marginea mesei un ceaslov cu litere chirilice și un volumaș subțirel: Metodă nouă de scriere și citire, pentru uzul clasei I-a primară, alcătuită de I. Creangă și tipărită la Iași în anul 1868; deasupra odihnesc o pereche de ochelari ieftini, iar alături, cutia lor de carton. Sprijinit de masă, un scaun șubred stă gata să cadă parcă la cea mai mică atingere. (…) Încolo totul e gol. În afară de o icoană și câteva litografii ale scriitorului, sau câteva lucrări în peniță, reprezentând «bojdeuca», camerele sunt goale. Aceste câteva simple obiecte e tot ce s-a mai păstrat de la cel ce a fost cel mai mare povestitor al nostru“.
În urma cutremurului din 10 noiembrie 1940, Bojdeuca a avut mult de suferit și abia în 1942 s-a aprobat material gratuit de la Mănăstirea Neamț pentru refacerea acesteia. Doi ani mai târziu, aflăm că bojdeuca a scăpat de pe urma războiului, iar lucrurile au fost ridicate de autorități și puse la loc sigur, deoarece Sărăria, cartierul ieșean în care se găsea, a suferit mai mult decât celelalte.
În urma cutremurului din 4 martie 1977, casa a rămas în picioare, dar s-a lăsat „într-o rână, pe coasta dinspre sud, iar acoperișul abia se mai sprijinea pe umerii șubrezi”. Bojdeuca a ieșit din circuit pentru câțiva ani. În anul 1984, în cadrul unui program național de consolidare versanți, s-a intervenit și pe dealul Țicăului, prin introducerea unor coloane de beton, legate prin ziduri-contraforți, în zona din fața și din spatele Bojdeucii.
Recent, Bojdeuca lui Ion Creangă de la Iaşi a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, care a atras criticile vehemente ale internauților. Chiar dacă autorităţile anunţă că lucrările de restaurare au fost un real succes, ieşenii nu sunt de aceeaşi părere. Fotografiile care au apărut pe reţelele de socializare sunt intens criticate, multe persoane considerând că bojdeuca este acum prea modernă.
Se încarcă comentariile...
